Băncile din România dau lecții în Europa, în timp ce românii sunt dependenți de credite: cifrele uimitoare

de: Ozana Mazilu
25 10. 2022

Rentabilitatea băncilor din România este peste media UE, arată ultimele date. Mai exact, raportul este de 15,97% la 7,9%. Cu toate astea, salariile angajaților din băncile din România nu sunt la standarde europene.

Astfel, BNR arată că raportul dintre costuri şi venituri în România a ajuns, în luna august, la 54,3%, faţă de 61,4%, cât este media UE. Această diferență evidențiază că băncile din România au cheltuieli mai mici cu salariile sau întreținerea sediilor.

Băncile din România, cifre impresionante

De asemenea, băncile din România au adus venituri consistente pentru acţionarii lor, chiar fără să mai aibă nevoie de linii de finanţare de la băncile mamă, ca acum 15-20 de ani, scrie Economica. Nivelul profitabilității este semnificativ mai mare decât indicatorul de prudenţialitate stabilit de UE, care este de peste 10%.

În ceea ce privește raportul cost/venituri, în care intră şi salariile angajaţilor din bănci şi investiţiile în digitalizare, sunt pe linia intermediară în țara noastră, cu un nivel de 54,3%. Acesta este sub media Uniunii Europene, conform ABE, cu un nivel de 61,4%.

În tot acest tablou, românii sunt extrem de îndatorați băncilor, iar anul acesta a adus un adevărat coșmar în viețile celor datori la bănci, care au de rambursat credite cu dobândă variabilă. La începutul anului curent, ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă – era numai 3,02% pe an. Oamenii nu aveau griji mari legate de rambursarea împrumuturilor, dar totul avea să se schimbe curând. Multiplele crize, in special cea inflaționistă, a determinat băncile centrale să fie mai agresive cu politica monetară.

Dobânda de referință a fost crescută semnificativ, iar băncile comerciale au preluat impulsul, majorând la rândul lor dobânzile la care împrumută populația și firmele. Așa s-a ajuns la dobânzi astronomice la final de 2022, dar și la situații în care românii efectiv sunt în pragul colapsului.